Se extinde canalizarea pe ”strada 8 - a mică”

Se extinde canalizarea pe ”strada 8 - a mică”

AQUATIM va extinde rețeaua de canalizare pe strada ”a opta a mică”, așa cum o știu localnicii. Deja lucrările au fost demarate iar reprezentanții firmei executante susțin că lucrările vor dura circa 30 de zile. La finalizarea execuției, rețeaua de canalizare va avea o lungime de 270 metri și de aceasta vor beneficia 22 de gospodării. Viceprimarul comunei Săcălaz, Dumitru Adi Boboi, a mers la fața locului pentru a se asigura că nu se mai întâmplă ca-n trecut când constructorii erau indiferenți de disconfortul pe care-l creau. ”În anii anteriori, îmi aduc aminte, veneau în Consiliul Local cetățeni care ne spuneau că se lucrează haotic iar constructorii nu refăceau ce distrugeau. De la instalarea noastră în funcție, am încercat pe cât posibil să facem ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple sau să se întâmple într-o proporție mai mică”, susține viceprimarul comunei Săcălaz, Dumitru Adi Boboi.