Echipa de Juniori B a clubului Dinamo a devenit campioană națională în urma victoriei cu 3-2 obținută sambata 14.06.2014, la Berceni, în finala cu CS Universitatea Craiova.Echipa antrenată de Sorin Popescu a deschis scorul în minutul 5, prin reușita lui Manole, însă oltenii au revenit imediat și au restabilit egalitatea prin D. Costea. Manole a realizat dubla în minutul 15, iar Neață a înscris golul decisiv majorând diferența la două goluri. CSU Craiova a marcat ultimul gol al finalei prin Buzărnescu.Dinamo a încheiat sezonul regulat pe locul secund în seria 4 a campionatului național, fiind devansată cu 6 puncte de Steaua. În etapa intermediară, echipa clubului din Ștefan cel Mare s-a clasat tot pe poziția secundă, în urma Viitorului Constanța. Dinamo și-a zdrobit adversarele în runda semifinală, inclusiv pe Viitorul Constanța, câștigând meciurile din această fază la cel puțin trei goluri diferență, astfel ajungând să dispute finala de la Berceni.